PTF Giurgiu – Ruse: Coloană de tiruri, de circa un kilometru şi jumătate
Publicat de Lica Simona, 20 august 2024, 14:01
Astăzi, la prânz, coloana de tiruri formată la Punctul de Trecere a Frontierei de pe podul Giurgiu – Ruse măsoară circa un kilometru şi jumătate. Potrivit Agenţiei BTA, camioanele rămase staţionează, în principal, în zona parcării tampon, timpul de şedere fiind de aproximativ 24 de ore.
În ultimele 24 de ore, 1.686 de tiruri au traversat podul, în ambele sensuri. Dintre acestea, 696 au intrat în Bulgaria, iar 990 au părăsit ţara, informează postul de frontieră. Traficul autoturismelor este normal pe direcţia de intrare în România. Şoferii aşteaptă între cinci şi zece minute pentru a traversa podul, marţi la prânz. Autorităţile de la punctul de frontieră au declarat că se aşteaptă ca, în orele după-amiezii, traficul rutier să devină mai intens. BTA aminteşte că, pe data de 10 iulie, au fost demarate lucrările de reparaţie pe secţiunea bulgară a podului Giurgiu-Ruse, vechi de 70 de ani. Din acest motiv, în porţiunea de pasaj superior a podului, circulaţia pe 200 de metri se desfăşoară pe o singură bandă. Angajaţii Poliţiei de Frontieră dirijează circulaţia autovehiculelor în zona activităţilor de construcţie şi reparaţie. Autorităţile de frontieră îi îndeamnă pe şoferi să respecte interdicţia de depăşire pe pod şi ordinele agenţilor care dirijează traficul.
Sursa: rador