Radio România Regional, partener al evenimentului ”Noaptea Muzeelor la Sate”
Publicat de Cosmin Meca, 8 august 2023, 10:53
Noaptea Muzeelor la Sate, o nouă manifestare culturală națională, va avea loc în premieră în acest an pe 2 septembrie, Radio România Regional fiind partener al evenimentului.
Numărul obiectivelor participante la prima ediție a ajuns până acum la 79, localizate în 27 de județe. Sesiunea de înscriere este deschisă până pe 15 august iar scopul organizatorilor este să ajungă la 100 de obiective pentru prima ediție.
Cu ocazia acestei ediții inaugurale a Nopții Muzeelor la Sate, Rețeaua Națională a Muzeelor din România va lansa o campanie națională de susținere pentru dezvoltarea de programe educative adresate copiilor și tinerilor din comunitățile rurale, derulate de către participanți, prin exploatarea colecțiilor și a patrimoniului cultural deținut de aceștia.