Radio Romania si ABU organizeaza conferinta Media 2020
Publicat de Cosmin Meca, 29 iunie 2015, 10:41 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 11:30
Uniunea Audiovizualului Asia-Pacific (ABU) organizează împreună cu Radio România Conferinţa Media 2020, cu tema „Să ducem media în viitor”, se arată într-un comunicat apărut pe site-ul organizaţiei internaţionale. Evenimentul se va desfăşura la Bucureşti, în perioada 30 iunie -1 iulie 2015.
Profesionişti media din Asia şi Europa se vor reuni în cadrul acestei conferinţe care se va concentra pe modul în care media, în special industria de radio, va evolua în următorii cinci ani. Participanţii la Conferinţa Media 2020 vor avea şansa să urmărească modul în care radiodifuzorii atât din regiunea Asia-Pacific, cât şi din Europa abordează transformările fundamentale care se produc deja în industria media şi care vor fi provocările viitorului.
Evenimentul, desfăşurat la Bucureşti, primul organizat împreună de ABU şi Radio România, oferă ocazia participanţilor să analizeze şi să facă previziuni privind dezvoltarea industriei media. Agenda conferinţei care va dura efectiv o zi şi jumătate cuprinde sesiuni variate care vor acoperi o plajă largă de subiecte atractive pentru participanţi, printre care se numără: „Peisajul media în 2020 – tendinţe în dezvoltarea mediei”; „Angajarea audienţei radio din 2020 prin muzică bună”; Teatrul Radiofonic; „Urmărind în 2020 producţii tv în UHD” şi „Media pentru copii”, precizează site-ul ABU.
rador.ro
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.