RadioRo Highlights la Sala Radio
Publicat de Cosmin Meca, 19 august 2016, 11:15 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 11:23
Orchestra Simfonică din Shenzhen, Orchestra Simfonică Radio NRK din Norvegia, Orchestra Naţională Radio România, Orchestra Simfonică Radio MDR din Leipzig, Orchestra Simfonică Radio ORF din Viena, BBC Concert Orchestra din Londra – ansambluri care evoluează pe scene şi în mari festivaluri internaţionale, a căror muzică este transmisă frecvent de radiourile şi televiziunile din Europa şi din lume, care realizează înregistrări de patrimoniu sau contribuie la coloana sonoră a unor filme celebre şi care colaborează cu dirijori şi solişti de renume, vin la RadiRo!
Între 23 septembrie şi 1 octombrie Radio România organizează ediţia a III-a a Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio – RadiRo, singurul eveniment muzical internaţional care, din 2012, la fiecare 2 ani, aduce împreună, pe aceeaşi scenă, la Bucureşti, ansambluri simfonice radio din întreaga lume.
Festivalul va începe pe 23 septembrie cu un eveniment. Pentru prima dată, o orchestră simfonică din China va veni în România: Orchestra Simfonică din Shenzhen. Aceasta va da startul orchestrelor radio din Europa invitate. Fondată în 1982, este unul dintre cele mai apreciate ansambluri din China. Dirijori chinezi de calibru ca Yao Guan Rong, Zhang Guoyong şi Yu Feng au fost directori muzicali ai ansamblului. Orchestra a susţinut turnee pe patru continente.
Orchestra Simfonică Radio NRK din Norvegia este unul dintre cele mai cunoscute şi apreciate ansambluri simfonice din Norvegia şi susţine în fiecare an concertul oferit cu prilejul decernării Premiului Nobel pentru Pace de la Oslo. La RadiRo va concerta pe 24 şi 25 septembrie.
Orchestra Naţională Radio a marcat evoluţia interpretării şi a difuzării muzicii simfonice în România. Istoria sa se confundă cu cea a radioului din ţara noastră. Colaborează cu nume mari ale şcolii româneşti de muzică, dar în stagiunile sale se regăsesc şi prestigioşi invitaţi din lumea concertistică internaţională. Turneele în întreaga lume şi înregistrările speciale i-au adus un binemeritat renume. Publicul din România va avea parte de două seri în care orchestra va oferi concerte de sărbătoare: pe 26 şi 30 septembrie.
Cea mai veche orchestră radio din Europa, Orchestra Simfonică Radio MDR din Leipzig, va evolua pe scena Sălii Radio pe 27 şi 28 septembrie. În 2013 orchestra, sub bagheta lui Kristjan Järvi, directorul de onoare al RadiRo, care o va conduce şi la Bucureşti, a primit premiul European Culture Award. Vă veţi reaminti de această orchestră dacă veţi viziona filme precum: Cloud Atlas şi Hologram for a King de Tom Tykwer, The Boy de Craig McNeill şi serialul Sense 8 de Andy şi Lana Wachowski, a căror muzică pentru coloana sonoră a fost înregistrată de acest ansamblu.
O altă orchestră care interpretează şi muzică de film şi în fiecare an colaborează cu dirijori premiaţi cu Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră a unui film, şi care susţine stagiuni regulate în capitala muzicii clasice, este Orchestra Simfonică Radio ORF din Viena. De pe scene ca Musikverein sau Konzerthaus, orchestra va veni pe scena Sălii Radio pe 29 septembrie.
BBC Concert Orchestra, cea care va susţine concertul de închidere a festivalului, pe 1 octombrie, şi-a propus o misiune simplă: aceea de a duce experienţele muzicale inspiratoare către oricine, oriunde. Ansamblul poate fi ascultat în cadrul emisiunii Friday Night Is Music Night, pe BBC Radio 2, în fiecare vineri, iar pe BBC Radio 3 îşi propune să exploreze ceea ce este mai neobişnuit şi neconvenţional în plan muzical, să abordeze în acelaşi timp capodopere clasice, fără să neglijeze divertismentul. BBC Concert Orchestra a realizat coloana sonoră a filmelor de televiziune The Hunt, The Paradise şi Jonathan Strange & Mr. Norrell, pentru a cita doar câteva titluri, dar şi a peliculei The Lady in the Van de Alan Bennett.
Biletele la Festivalul RadiRo 2016 sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.
Alte informaţii despre programul Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio – RadiRo şi artiştii invitaţi, pe www.radirofestival.ro.