RAJDP autorizată să școlească dulgheri, fierari-betoniști și asfaltatori!
Publicat de Cosmin Meca, 5 aprilie 2024, 10:22
Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Vâlcea îşi diversifică activitatea şi va şcoli gratuit muncitori calificaţi în meseriile de dulgher, fierar-betonist şi asfaltator, a anunţat, ieri, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, care are în subordine această regie.
Rădulescu a precizat că primele cursuri teoretice vor fi pentru meseria de dulgher. Acestea vor începe în curând la baza de lucru a regiei din Râmnicu Vâlcea, zona Traian, cursanţii urmând să facă practică în punctele de lucru ale acesteia.