Râmnicu Vâlcea. Procesiuni religioase de Florii
Publicat de Cosmin Meca, 18 aprilie 2019, 15:00
Credincioșii vâlceni sunt invitați în zilele de sâmbătă și duminică la pelerinajele de Florii organizate de Arhiepiscopia Râmnicului. Astfel, clericii și credincioșii de la parohiile Protopopiatului Râmnicu-Vâlcea și Protopopiatului Călimănești vor putea participa sâmbătă, 20 aprilie, în ajunul praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, la pelerinajul care va avea loc în municipiul Râmnicu-Vâlcea.
Procesiunea va începe de la Biserica Înaltarea Domnului – Ostroveni (ora 17.00), după săvârșirea slujbei Vecerniei (ora 15.00) și a binecuvântării ramurilor de salcie de către Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, care vor fi împărțite pelerinilor.
Procesiunea se va desfășura pe traseul bd. Tineretului – strada Luceafărului – strada Dacia (cu oprire la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul) – bd. Calea lui Traian (cu oprire la Biserica Sfânta Cuvioasa Parascheva și Biserica Toți Sfinții) – Aleea Castanilor – strada Carol I – Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Ierarh Nicolae din Râmnicu-Vâlcea.
În Protopopiatul Horezu, Pelerinajul de Florii va avea loc duminică, 21 aprilie, ora 12.00 și se va desfășura pe traseul Sfânta Cruce așezată în fața Primăriei orașului Horezu – statuia Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu (amplasată în fața Liceului Constantin Brâncoveanu) – Biserica Intrarea în biserică a Maicii Domnului.