Ranca: aglomeratie si party pe partie!
Publicat de Cosmin Meca, 8 februarie 2016, 10:26
Peste 3.000 de turiști s-au aflat zilnic, de vineri până duminică, în zona montană Rânca, din județul Gorj. Ca urmare a faptului că au fost folosite tunuri de zăpadă, în Rânca sunt în continuare deschise două pârtii pentru schi, snowboard şi sanie. Este vorba de pârtiile M1 şi Junior din centrul staţiunii turistice. Pârtiile au fost arhipline, iar pe parcursul celor trei zile au fost organizate petreceri atât în aer liber, cât şi în cabane. Șeful Serviciului Public Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, a declarat că au fost puţine incidente pe pârtii, în ciuda numărului mare de schiori. Incidentele au fost minore și au fost soluționate pe loc de salvamontişti. Cei accidentaţi şi-au putut continua vacanţa fără nici un fel de probleme. Primele informaţii indică faptul că şi pentru vacanţa şcolară, Rânca este rezervată la capacitate maximă, a mai spus şeful Salvamont Gorj.