Războaiele din Ucraina şi Gaza, ameninţările asupra navigaţiei de la Marea Roşie şi grevele agricultorilor din Europa sunt principalele teme care vor fi abordate la Bruxelles
Publicat de Cosmin Meca, 1 februarie 2024, 08:54
Războaiele din Ucraina şi Gaza, ameninţările asupra navigaţiei de la Marea Roşie şi grevele agricultorilor din Europa sunt principalele teme care vor fi abordate astăzi, la Bruxelles, în cadrul summitului şefilor de stat şi de guvern ai Uniunii Europene.
Ucraina riscă să nu mai poată efectua cheltuieli curente din martie, dar Ungaria lui Viktor Orban – văzut drept unul dintre liderii europeni cei mai apropiaţi de preşedintele rus, Vladimir Putin – a blocat până acum prin veto pachetul de 50 de miliarde de euro, reprezentând granturi şi împrumuturi acordate în următorii 4 ani.
Tot la summit se va discuta şi un pachet separat, de asistenţă militară. Consiliul European se desfăşoară pe fondul protestelor agricultorilor în mai multe ţări europene, inclusiv în Belgia unde aceştia intenţionează să instaleze astăzi baricade chiar la Bruxelles, de unde transmite corespondentul RRA, Bogdan Isopescu:
INSERT Isopescu – 1’21