Reacția copilului aruncat pe geam de tată în timpul incendiului din Rusia, după ce a aflat că familia lui a murit
Publicat de Cosmin Meca, 31 martie 2018, 20:33
Băiatul în vârstă de 11 ani care a fost împins pe geam de către tatăl său în timpul incendiului din Kemerovo, Rusia, a izbucnit în plâns când a aflat că mama, tatăl și sora lui de patru ani și-au găsit sfârșitul în interiorul mall-ului.
Serghei Moskalenko, în vârstă de 11 ani, a fost împins pe o fereastră de către tatăl său, Evgeny, în vârstă de 35 de ani, care a murit ulterior în incendiu.
În mod miraculos, tânărul a supraviețuit după ce a căzut de la o înălțime de peste 12 metri, de la etajul al patrulea al mall-ului din Kemerovo, Rusia. A suferit mai multe fracturi în timpul căzăturii, după ce s-a lovit de o conductă, dar jos a fost prins de un grup de oameni.
Serghei a fost dus de urgență la spital, dar a aflat abia sâmbătă, la aproape o săptămână de la incendiu, că părinții și surioara lui a murit.
Anunțul a fost făcut de câteva rude și consilieri psihologici pe patul de spital.
”Erau speriați, nu-și puteau găsi cuvintele. După o muncă grea, am găsit abordarea corectă pentru a vorbi cu băiatul. El a reacționat în felul în care un copil ar fi trebuit să reacționeze la o asemenea veste tragică – a plâns”, a povestit psihiatrul Anna Portnova, potrivit Daily Mail.
Sursa: stirileprotv.ro