Reacţii în scandalul dozelor de vaccin anti-Covid achizionate în pandemie
Publicat de Cosmin Meca, 24 noiembrie 2023, 10:03
Achiziţiile de vaccinuri s-au făcut într-o perioadă dominată de incertitudini privind evoluţia pandemiei şi cînd încă erau cozi mari la centrele de imunizare, după cum a explicat unul dintre cei acuzaţi în acest dosar, fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu.
El dă însă vina pe fostul premier în dosarul aprobării achiziţiilor, în timp ce Florin Cîţu a transmis că întreaga sa activitate a stat sub semnul bunei credinţe şi respectării legii.
Liderii PSD şi PNL au anunţat că parlamentarii celor două formaţiuni vor vota pentru ridicarea imunităţii senatorului Florin Cîţu.
În cazul foştilor miniştri ai Sănătăţii decizia trebuie aprobată de preşedintele Klaus Iohannis. Despre cum au reacţionat cei trei acuzaţi, are detalii Roman Muşat: