Recomandări ale polițiștilor rutieri
Publicat de Puiu Vulea, 16 ianuarie 2017, 16:07
În condiţiile producerii unor fenomene meteo ce pot afecta siguranţa circulaţiei rutiere, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mehedinţi recomandă, atât conducătorilor de vehicule cât şi pietonilor, să manifeste prudenţă în trafic, să respecte regulile de circulaţie iar conducătorii auto sunt sfătuiți să adopte o manieră prudentă de conducere şi să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic.
De asemenea, polițiștii avertizează:
- Nu plecaţi la drum fără anvelope de iarnă! Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără a face referire la vreo dată calendaristică;
- Dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită cu polei sau zăpadă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare, în astfel de condiţii, este mult mai mare;
- În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile, sub formă de lapoviţă sau ninsoare, precum şi vântul puternic pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule;
- În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii/lapoviţei/ninsorii, folosirea luminilor de către toţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. În aceste condiţii, poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie folosite şi pe timpul zilei, permanent, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă.
- Nu consumaţi alcool şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi! Evitaţi să vorbiţi la telefonul mobil în timp ce conduceţi maşina, dacă nu aveţi ataşat la acesta dispozitivul de tip “hands-free”.
Pietonilor li se recomandă să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă și să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor.