Record de vizitatori la Dino Park!
Publicat de Cosmin Meca, 11 august 2015, 11:16
Dino Parc Râşnov (judeţul Braşov), inaugurat în luna iunie pe o suprafaţă de 1,6 hectare şi “populat” cu 46 de dinozauri în mărime naturală, din fibră de sticlă, a avut în primele două luni de la deschidere peste 100.000 de vizitatori, depăşind estimările investitorilor, care aşteptau acest trafic la nivelul primului an de funcţionare. Proiectul Dino Parc este important pentru turismul din Râşnov, Braşov şi de pe Valea Prahovei, mai ales că în ultimele două luni a crescut cu 40% numărul turiştilor care au vizitat staţiunea Râşnov şi Cetatea Râşnov’’, a declarat Adrian Apostu, unul dintre dezvoltatorii proiectului. După deschidere, parcul şi-a extins serviciile prin deschiderea unor noi spaţii de joacă şi ateliere de activităţi pentru copii, proiectele de dezvoltare urmând să fie continuate în viitor.