Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Rectificare bugetară: Guvernul taie bani de la Transporturi, Educație și Cultură. Unde merg fondurile

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 22 noiembrie 2018, 09:22

Ministerul Transporturilor, Ministerul Cercetării şi Ministerul Educaţiei Naţionale sunt instituţiile care pierd cei mai mulţi bani în urma celei de-a doua rectificări bugetare din acest an.

 

Ministerul Finanţelor, Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii primesc cele mai importante suplimentări de fonduri, potrivit Ministerului Finanţelor Publice.

Finanţele explică faptul că reducerile de fonduri au fost operate având în vedere gradul de execuţie a cheltuielilor, în principal, la proiectele finanţate din fonduri europene. Astfel, la Ministerul Transporturilor fondurile scad cu 1,16 miliarde de lei, Ministerul Cercetării şi Inovării (-228,9 milioane de lei), Ministerul Educaţiei Naţionale (-198 milioane de lei), Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale (-176,8 milioane de lei), Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (-166 milioane de lei), Ministerul Fondurilor Europene (-164,9 milioane de lei), Ministerul Finanţelor Publice (-128,5 milioane de lei), Ministerul Apelor şi Pădurilor (-95,9 milioane de lei), Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (-71,6 milioane de lei) şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (-49 milioane de lei).

Pe de altă parte, s-au asigurat fonduri suplimentare la Ministerul Finanţelor Publice – Acţiuni Generale (+2,69 miliarde de lei din care: 1 miliard de lei dobânzi, 671,6 milioane de lei pentru contribuţia României la bugetul UE şi 700 milioane de lei la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului), Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale (+787 milioane de lei, în principal pentru alocaţii de stat pentru copii şi drepturi pentru persoane cu handicap), Ministerului Sănătăţii (+211,5 milioane de lei, în principal pentru asigurarea drepturilor salariale suportate de la bugetul de stat în cazul centrelor de permanenţă, a unităţilor şi compartimentelor de primiri urgenţe), Ministerului Justiţiei (+138,5 milioane de lei per sold, din care 100 milioane de lei pentru cheltuieli de personal), Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (+ 85,2 milioane de lei per sold; s-au asigurat sume pentru derularea programelor/proiectelor cu finanţare externă nerambursabilă aferente cadrului financiar 2014-2020 Programul Operaţional Regional, + 98,42 milioane de lei), Ministerului Afacerilor Interne (+70,6 milioane de lei per sold; s-au identificat economii la cheltuielile de personal şi au fost asigurate 116 milioane de lei pentru plata pensiilor militare de stat).

De asemenea, Bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate se majorează la cheltuieli cu suma de 600 milioane de lei pentru asigurarea sumelor necesare decontării serviciilor medicale, a medicamentelor cu şi fără contribuţie personală şi a medicamentelor utilizate în programele naţionale cu scop curativ.

Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat se majorează la cheltuieli cu suma de 45,4 milioane de lei, iar Bugetul Asigurărilor pentru şomaj primeşte la cheltuieli 82,6 milioane de lei.

Ministerul Finanţelor Publice precizează că cea de-a doua rectificare din acest an a fost realizată cu încadrarea în ţinta de deficit bugetar de 2,97% din PIB.

Veniturile bugetului general consolidat se majorează, per sold, cu 228,9 milioane de lei, iar cheltuielile cresc cu suma de 365,6 milioane de lei, însă valoarea nominală a Produsului intern brut este estimată în urcare la 949,6 miliarde de lei, faţă de 907,9 miliarde de lei cât s-a estimat la fundamentarea bugetului iniţial pentru acest an, astfel că se păstrează ţinta de deficit.

“Rezultatele economice de până în prezent argumentează posibilitatea realizării unei valori nominale a produsului intern brut de 949,6 miliarde de lei, faţă de 907,9 miliarde de lei cât s-a estimat la fundamentarea bugetului iniţial pe acest an şi faţă de 945 miliarde de lei cât s-a estimat la elaborarea primei rectificări bugetare”, precizează MFP.

Proiectul de rectificare a fost realizat în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat şi bugetul asigurărilor sociale.

Prima rectificare de buget a avut loc în luna august a acestui an. La momentul respectiv, Ministerul Finanţelor, Ministerul de Interne şi Ministerul Sănătăţii au fost principalii beneficiari de fonduri, în timp ce Serviciul Român de Informaţii, Ministerul Cercetării şi Ministerul Energiei sunt instituţiile care se vor confrunta cu cele mai semnificative diminuări de fonduri.

Comisia Europeană a solicitat miercuri României o ajustare structurală anuală de cel puţin 1% din PIB având în vedere evoluţiile înregistrate ca urmare a lipsei de acţiuni din partea ţării pentru a-şi corecta abaterea semnificativă de la traiectoria de ajustare spre obiectivul bugetar pe termen mediu (MTO).

Comisia Europeană a atras atenţia că deficitul public al României a crescut de la 0,5% din PIB în 2015 la 2,9% din PIB în 2016 şi este prognozat să ajungă la 3,3% din PIB în 2019, la 3,4% din PIB în 2019 şi la 4,7% din PIB în 2020, cel mai ridicat deficit din UE.

Sursa: Agerpres

Roxana Mînzatu – aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate din Parlamentul României
National marți, 5 noiembrie 2024, 18:14

Roxana Mînzatu – aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate din Parlamentul României

Roxana Mînzatu, propusă pentru funcţia de vicepreşedintă în viitoarea Comisie europeană, a primit aviz favorabil din partea comisiilor de...

Roxana Mînzatu – aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate din Parlamentul României
Se modifică Legea pensiilor militare
National marți, 5 noiembrie 2024, 10:05

Se modifică Legea pensiilor militare

Pensiile militare vor fi indexate în raport cu solda sau...

Se modifică Legea pensiilor militare
Arhivele Naționale: Prima grevă a angajaților, în aproape două secole de existență
National luni, 4 noiembrie 2024, 16:26

Arhivele Naționale: Prima grevă a angajaților, în aproape două secole de existență

Arhiviștii din țară sunt nemulțumiți că au salariile mult mai mici decât cei din structurile...

Arhivele Naționale: Prima grevă a angajaților, în aproape două secole de existență
Recomandări pentru conducătorii auto
National luni, 4 noiembrie 2024, 10:30

Recomandări pentru conducătorii auto

Polițiștii rutieri atrag atenție  șoferilor că au obligația să aibă mașinile echipate cu anvelope de iarnă, dacă pe șosea este polei,...

Recomandări pentru conducătorii auto
National luni, 4 noiembrie 2024, 10:16

Banca Națională a României marchează 80 de ani de la desfășurarea Operațiunii ,,Neptun”

Banca Națională a României (BNR) va lansa marți, în circuitul numismatic, o monedă din aur pentru a marca împlinirea a 80 de ani de la...

Banca Națională a României marchează 80 de ani de la desfășurarea Operațiunii ,,Neptun”
National luni, 4 noiembrie 2024, 09:46

Ucraina: noi atacuri cu drone ale armatei ruse

Armata rusă a lansat, aseară, noi atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei...

Ucraina: noi atacuri cu drone ale armatei ruse
National duminică, 3 noiembrie 2024, 09:45

Cetăţenii Republicii Moldova votează în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale

...

Cetăţenii Republicii Moldova votează în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale
National duminică, 3 noiembrie 2024, 09:36

Polițiștii rutieri reamintesc șoferilor că au obligația să aibă mașinile echipate cu anvelope de iarnă

...

Polițiștii rutieri reamintesc șoferilor că au obligația să aibă mașinile echipate cu anvelope de iarnă