Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Regele Mihai și povestea sa (audio)

Radio România Oltenia

Publicat de Liviu Goga, 5 decembrie 2017, 16:45

Majestatea Sa, Regele Mihai, a încetat din viaţă, astăzi, la ora 13.00, la reşedinţa sa din Elveţia. Fostul suveran avea 96 de ani, iar în ultimele luni s-a aflat într-o grea suferinţă. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Majestăţii Sale, astăzi, la ora 19.00, custodele coroanei va face o declaraţie către ţară, iar mâine va fi anunţat, în detaliu, programul funeraliilor naţionale. Trupul neînsufleţit al Regeui Mihai I va fi depus în holul de onoare al Castelului Peleş, iar apoi, pentru două zile, se va afla în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. Slujba de înmormântare va avea loc la Catedrala Patriarhală, iar înhumarea la Curtea de Argeş, în noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală, se mai arată în comunicat.

Născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, Regele Mihai I de România a condus ţara în două rânduri: între 1927 şi 1930, iar apoi între 1940 şi 1947. A fost unul dintre puţinii foşti şefi de stat din perioada celui de-al Doilea Război Mondial care au trăit şi în secolul 21. Arina Petrovici:

Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment
Evenimente vineri, 28 iunie 2024, 15:51

Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment

...

Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment
IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO
Evenimente vineri, 28 iunie 2024, 15:39

IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO

Craiova se pregatește intens pentru cea de-a 3-a ediție a festivalului Intencity, care va începe, în aceasta seară, la Craiova, și care promite...

IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO
Radio România Oltenia
Evenimente miercuri, 5 iunie 2024, 11:02

6 iunie 2024: Radio România Oltenia – Craiova împlinește 70 de ani de existență

...

6 iunie 2024: Radio România Oltenia – Craiova împlinește 70 de ani de existență
Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”
Evenimente sâmbătă, 25 mai 2024, 09:54

Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”

...

Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”
Evenimente marți, 21 mai 2024, 14:41

Festivalul Internațional Shakespeare: Fiecare zi, o nouă surpriză!

...

Festivalul Internațional Shakespeare: Fiecare zi, o nouă surpriză!
Evenimente vineri, 12 aprilie 2024, 13:29

Premieră la Național: ”Două povești de amor”, în regia lui Mircea Cornișteanu

...

Premieră la Național: ”Două povești de amor”, în regia lui Mircea Cornișteanu
Evenimente joi, 11 aprilie 2024, 13:59

Shakespeare Dimensions, o experiență unică, în România – în premieră, la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova

...

Shakespeare Dimensions, o experiență unică, în România – în premieră, la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova
Evenimente duminică, 7 aprilie 2024, 20:21

Băilești: A fost inaugurată Casa Memorială ”Amza Pellea” (galerie foto)

...

Băilești: A fost inaugurată Casa Memorială ”Amza Pellea” (galerie foto)