Regizorul Cristian Mungiu, premiat la Cannes pentru „Bacalaureat”!
Publicat de Cosmin Meca, 23 mai 2016, 08:27
Regizorul roman Cristian Mungiu si francezul Olivier Assayas au castigat, ex-aequo, premiul pentru regie la Festivalul de film de la Cannes 2016, in cadrul ceremoniei desfasurate duminica seara pe Croazeta.
In „Bacalaureat”, Cristian Mungiu exploreaza cu acuitate compromisurile si coruptia din societatea romaneasca. „intotdeauna este greu sa iei o decizie corecta”, a afirmat Cristian Mungiu, salutand decizia juriului. „Vreau sa multumesc familiei, care m-a orientat in viata”, a adaugat cineastul reprezentativ pentru noua cinematografie romaneasca, vorbind in franceza si engleza.
Filmul prezinta povestea lui Romeo, medic intr-un mic sat din Transilvania si un tata gata sa faca orice pentru ca fiica lui sa poata intra la o universitate britanica. Este aproape de realizarea proiectului, Eliza trebuind doar sa ia la bacalaureat o nota buna pentru a reusi.
In rolurile principale sunt distribuiti actorii Adrian Titieni si Maria Dragus. Ei ii au alaturi pe Lia Bugnar, Malina Manovici, Vlad Ivanov, Rares Andrici. Scenariul si regia sunt semnate de Cristian Mungiu, imaginea este realizata de Tudor Vladimir Panduru, scenografia de Simona Paduretu. Director de film este Adrian Moroca, iar producator executiv, Tudor Reu.
Cristian Mungiu s-a mai aflat in competitia festivalului de la Cannes in 2012 cu filmul „Dupa dealuri”, care a primit doua premii: cel pentru scenariu si cel pentru interpretare (Cristina Flutur si Cosmina Stratan).