Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Reîncepe Programul „Prima Casă”

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 15 februarie 2018, 19:00

Programul „Prima Casă” va începe luna aceasta a declarat, directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Alexandru Petrescu.

O noutate este că, beneficiarii vor putea urmări pe site-ul instituţiei care este stadiul de analiză a dosarelor. Alexandru Petrescu a precizat că în 2018 s-au alocat două miliarde de lei fond de garantare pentru acest program, mai puţin decât în anii trecuţi.

„La momentul la care programul a fost lansat în 2009 exista un blocaj din perspectiva creditării bancare pentru achiziţii imobiliare şi programul chiar a venit în întâmpinarea băncilor să le încurajeze să crediteze. Astăzi, 2018, există o activitatea efervescentă de creditare, există pachete de creditare în afara programului „Prima Casă” cu termeni şi condiţii oarecum similare, înseamnă că efectiv programul şi-a atins scopul şi urmează încă existenţa lui câţiva ani pentru a fi sigur că există o sustenabilitate a acestei dinamici, dar evident că nu pot spune că această strategie la un moment dat un guvern nu o poate schimba”, a declarat Alexandru Petrescu.

Premierul Marcel Ciolacu/Reacție la decizia CCR de anulare a primului tur alalegerilor prezidențiale
National duminică, 22 decembrie 2024, 13:33

PSD și PNL, gata să colaboreze din nou. Liberalii acceptă un viitor premier social-democrat. Candidat comun la Cotroceni

PSD și PNL, gata să colaboreze din...

PSD și PNL, gata să colaboreze din nou. Liberalii acceptă un viitor premier social-democrat. Candidat comun la Cotroceni
Masa de Crăciun – meniul complet de sărbători. Ce să nu lipsească de pe masa festivă de Crăciun
National duminică, 22 decembrie 2024, 09:00

Masa de Crăciun – meniul complet de sărbători. Ce să nu lipsească de pe masa festivă de Crăciun

Masa de Crăciun - meniul complet de...

Masa de Crăciun – meniul complet de sărbători. Ce să nu lipsească de pe masa festivă de Crăciun
Piața Matache din București a fost cuprinsă de flăcări. Cauza incendiului nu este cunoscută
National sâmbătă, 21 decembrie 2024, 19:59

Piața Matache din București a fost cuprinsă de flăcări. Cauza incendiului nu este cunoscută

Piața Matache din București a fost cuprinsă de flăcări. Cauza incendiului nu este...

Piața Matache din București a fost cuprinsă de flăcări. Cauza incendiului nu este cunoscută
Incendiu puternic la mai multe magazine din București. A fost emis mesaj RO-Alert, din cauza degajărilor de fum
National sâmbătă, 21 decembrie 2024, 09:00

Incendiu puternic la mai multe magazine din București. A fost emis mesaj RO-Alert, din cauza degajărilor de fum

Incendiu puternic la mai multe magazine din București. A fost emis mesaj RO-Alert, din cauza degajărilor de...

Incendiu puternic la mai multe magazine din București. A fost emis mesaj RO-Alert, din cauza degajărilor de fum
National vineri, 20 decembrie 2024, 18:01

Președintele Iohannis a promulgat legea privind Codul Silvic

Legea privind Codul Silvic a fost...

Președintele Iohannis a promulgat legea privind Codul Silvic
National vineri, 20 decembrie 2024, 16:27

Polonia rămâne un contributor major la Brigada Multinaţionala Sud-Est de la Craiova

Ministrul Apărării din Polonia s-a întâlnit ci militarii polonezi din Brigada Multinaţională Sud-Est din...

Polonia rămâne un contributor major la Brigada Multinaţionala Sud-Est de la Craiova
National vineri, 20 decembrie 2024, 15:22

Președintele Klaus Iohannis atacă la CCR legea de aprobare a ordonanței privind amnistia fiscală

Klaus Iohannis atacă la CCR legea de aprobare a ordonanței privind amnistia...

Președintele Klaus Iohannis atacă la CCR legea de aprobare a ordonanței privind amnistia fiscală
National vineri, 20 decembrie 2024, 08:52

Prima ședință a noului Parlament. Cei 465 de senatori și deputați depun astăzi jurământul. Cum arată Legislativul

Prima ședință a noului...

Prima ședință a noului Parlament. Cei 465 de senatori și deputați depun astăzi jurământul. Cum arată Legislativul