Reparaţii pe DN 6 Craiova – Alexandria
Publicat de Liviu Goga, 13 iunie 2015, 09:10
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a decis să facă reparaţii pe DN 6 Craiova – Caracal – Alexandria, deoarece lucrările de modernizare abandonate în 2012 de compania Romstrade SRL puneau în pericol siguranţa circulaţiei. Diferenţa de nivel între cele două sensuri de mers dădea mari bătăi de cap şoferilor. Gropile din asfalt nu erau acoperite nici măcar provizoriu, ci doar semnalizate cu indicatoare rutiere. Pentru a le putea ocoli, şoferii intrau pe contrasens.