Restricții de circulație
Publicat de Puiu Vulea, 28 aprilie 2019, 15:55
Primăria Municipiului Craiova anunţă că luni, 29 aprilie 2019, pentru desfăşurarea partidei de fotbal dintre echipele CS UNIVERSITATEA CRAIOVA şi SEPSI OSK SF. GHEORGHE ce va avea loc pe stadionul „Ion Oblemenco” din municipiu, în intervalul orar 16:00-21:00 se va restricţiona circulaţia rutieră pe următoarele sectoare de drum:
– bd. Ilie Balaci, de la intersecţia cu bd. 1 Mai şi str. Gheorghe Bibescu, până la intersecţia cu str. Râului;
– str. Ecaterina Teodoroiu, de la intersecţia cu str. Bucovăţ, până la intersecţia cu str. Câmpia Islaz;
De asemena, între orele 19:30 și 21:00, se va restricţiona circulaţia rutieră pe următoarele sectoare de drum:
– bd. Ştirbei Vodă, de la intersecţia cu str. Calea Unirii până la intersecţia cu bd. 1 Mai, sensul de mers către str. Râului;
– str. Gheorghe Bibescu, de la intersecţia cu str. Madona Dudu, până la intersecţia cu bd. Ştirbei Vodă;
– str. Câmpia Islaz, de la intersecţia cu str. Gheorghe Bibescu, până la intersecţia cu bd. Ştirbei Vodă.
Accesul în zonele restricţionate va fi permis pentru mijloacele de transport în comun, pentru autovehiculele care deţin permis acces eliberat de C.S. Universitatea Craiova, pentru riveranii care nu au alt acces către proprietate precum şi pentru autovehiculele televiziunilor acreditate.