Restricții de circulație în județul Vâlcea
Publicat de Puiu Vulea, 29 iunie 2021, 07:45
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, marți, 29 iunie, în funcție de condițiile meteorologice, pe DN 7 Pitești-Sibiu și DN 64 Slatina – Râmnicu Vâlcea, traficul se desfășoară restricționat, după cum urmează:
– DN 7, km. 181 – 183, pe raza localității Bujoreni, se execută lucrări de asfaltare, până la ora 15:30. Circulația rutieră se desfășoară pe jumătate din cale, dirijată de piloți de circulație;
– DN 64, km. 66+605 metri – 92+400 de metri, pe raza localităților Călina și Băbeni, se trasează marcaje axiale și laterale, între orele 07:00 -18:00. Circulația rutieră se desfășoară îngreunat pe ambele sensuri de mers.
– DN 64, km. 112+700 de metri – 115+480 de metri, pe raza localităților Troian și Râmnicu Vâlcea, se execută lucrări de frezare și asfaltare a părții carosabile, până la ora 18:00. Circulația rutieră se desfășoară pe trei din cele patru benzi, dirijată de indicatoare rutiere.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să adapteze viteza tuturor condițiilor de trafic și de drum.