Restrictii de circulatie in Ungaria
Publicat de Cosmin Meca, 14 martie 2015, 09:20
Circulaţia autovehiculelor de transport marfă a căror masă totală depăşeşte greutatea de 7,5 tone va fi interzisă pe autostrăzile şi drumurile din Ungaria de sâmbătă, 14 martie, de la ora 23,00 – ora României – până duminică, 15 martie, la ora 23,00. Aceasta este o consecinţă a restricţiilor impuse pentru ziua de 15 martie – sărbătoare naţională în Ungaria. Transportatorii sunt sfătuiţi să-şi programeze corespunzător perioadele de odihnă şi de condus pentru că, după aceste restricţii extinse, se vor forma coloane de tiruri pe mai mulţi kilometri în vămile Nădlac şi Borş.