„Retroparada primăverii” la Vâlcea
Publicat de Cosmin Meca, 17 aprilie 2015, 10:08 / actualizat: 17 aprilie 2015, 17:13
Sâmbătă, 18 aprilie, între orele 9.00 și 12.00, în parcarea River Plaza Mall din Rm.Vâlcea va fi organizată „Retroparada Primăverii”. Eveniment este organizat pentru a doua oară la Râmnicu Vâlcea de către Retromobil Club Român. Maşinile de epocă vor pleca apoi într-o paradă prin oraş ce va fi urmată de deplasarea spre Călimăneşti-Căciulata unde, până la ora 16.00, în parcarea Hotelului Perla Oltului, se va consuma cea de-a doua parte a acestei manifestări. Tot aici va avea loc şi o întâlnire a pasionaţilor şi deţinătorilor de automobile de epocă din Vâlcea, în cadrul căreia se vor evidenţia realizările din cursul anului trecut şi se vor stabili planuri pentru viitor.