Reuniune ‘istorică’ a Consiliului de Securitate al ONU
Publicat de Cosmin Meca, 25 august 2015, 07:30
Membrii Consiliului de Securitate al ONU au deschis ieri, 24 august, o reuniune consacrată pentru prima dată drepturilor persoanelor de același sex, în cadrul căreia vor asculta mărturii privind persecuțiile suferite de homosexuali irakieni și sirieni ajunși în mâinile grupării jihadiste Statul Islamic, transmite Agerpres.
Un irakian și un sirian care au fost nevoiți să-și părăsească țările de origine pentru a scăpa de violențe urmau să depună mărturie în fața ambasadorilor la ONU asupra persecuțiilor terifiante ale SI împotriva homosexualilor.
Gruparea jihadistă ultra-radicală a difuzat din iulie 2014 cel puțin șapte înregistrări video sau fotografii arătând presupuse execuții ale unor persoane pe care le acuzau că sunt homosexuali, conform Comisiei internaționale pentru drepturile homosexualilor și lesbienelor.
Reuniunea este deschisă tuturor membrilor ONU, însă nu se știa ieri dacă reprezentanți ai țărilor unde sunt încă în vigoare legi împotriva homosexualității vor asista.