Reversul Black Friday: Ziua in care nu cumparam nimic
Publicat de Cosmin Meca, 28 noiembrie 2014, 10:17
“Buy nothing day”, adică ziua în care nu cumpărăm nimic, este un protest asupra consumerismului, dar și o replica la celebra Black Friday, ziua în care oamenii sunt ademeniți prin iluzia unor oferte generoase să cumpere lucruri de care nu au cu adevărat nevoie.
În Statele Unite această zi se “sărbătorește” în prima vineri după Ziua Recunoștinței. Cu alte cuvinte, în vinerea ce urmează “Vinerei Negre”. În restul lumii, ziua în care nu cumpărăm nimic este corelată cu ultima zi de sâmbătă din luna noiembrie.
Conceptul de “Buy nothing day” a apărut acum 22 de ani în orașul Vancouver din Canada. Inițiatorul mișcării este artistul Ted Dave. Acesta a promovat-o prin intermediul revistei Adbusters, revistă atașată organizației media cu același nume, al cărei scop vizează o promovarea unei atitudini anti-profit, anti-consumerism, dar pro-mediu. La început, “Buy nothing day” a fost lansată în luna septembrie, dar în 1997 a fost mutată în luna noiembrie, cu scopul de a spori impactul și de a trezi conștinta publică în cazul consumerismului exagerat. Alegerea de a sabota Black Friday nu este una întâmplătoare, aceasta plasându-se în top 10 zile din an în care americanii fac cele mai multe cumpărături.
Ritualul tăierii cardurilor de credit
O manifestație specifică pentru Buy Nothing Day o reprezintă un grup de oameni care se adună într-un centru comercial și își taie cardurile de credit pe jumătate. Aceasta este o formă de protest la adresa folosirii în exces a cardurilor sau a cheltuielilor nejustificate, precum și un simbol al combaterii mișcării consumeriste.
Deși, în realitate, oamenii sunt liberi să cumpere ceea ce vor, și mai mult, dacă nu cumpără nimic în ziua de Buy Nothing Day, cu siguranță o vor face în ziua următoare. Însă principiul pe care această mișcare se bazează nu face referire numai la schimbarea pentru o zi a obiceiurilor consumatorilor. Scopul principal este acela de a-i determina pe oameni să își reinventeze stilul de viață și percepția asupra bunurilor de consum larg, astfel încât să învețe să cumpere atât cât au nevoie să consume și să evite irosirea.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.