România acordă sprijin gratuit Siriei
Publicat de Puiu Vulea, 9 februarie 2023, 16:16
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, convocat de premierul Nicolae Ciucă, a aprobat, astăzi, acordarea unui sprijin gratuit Siriei, constând în mai multe tipuri de produse de cazarmament şi produse alimentare, care vor fi puse la dispoziţie de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale. Este vorba despre mii de conserve, 100 de corturi, 400 de paturi, saltele, pături, saci de dormit, costume vătuite, în valoare totală de peste două milioane de lei.
Fondurile vor fi alocate din bugetele Ministerului Apărării şi de Interne, urmând ca Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă să facă demersuri pentru rambursarea, după caz, a cheltuielilor eligibile din bugetul Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene.