România: au crescut importurile de gaze naturale
Publicat de Puiu Vulea, 17 martie 2024, 17:02
Potrivit datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS), în luna ianuarie 2024, importurile de gaze naturale ale României au crescut cu 143,3% faţă de perioada similară a anului trecut, respectiv 107.800 tone echivalent petrol (tep), iar producţia internă de gaze naturale a totalizat, în prima lună a acestui an, 662.000 tep, fiind cu 0,1% peste cea din ianuarie 2023 (+700 tep).
Conform estimărilor Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, pentru anul 2024 se preconizează o creştere a producţiei de gaze cu 2,3% (la 7,935 milioane tep), pentru 2025 cu 2,7% (la 8,15 milioane tep) şi pentru 2026 cu 3,8% (la 8,455 milioane tep).