România continuă să fie alături de Republica Moldova
Publicat de Puiu Vulea, 15 februarie 2023, 18:07
România a fost şi continuă să fie alături de Republica Moldova, şi condamnă ferm orice tentativă de destabilizare iniţiată din exteriorul ţării – afirmă preşedintele Klaus Iohannis într-un mesaj transmis în această dimineaţă. Şeful statului consideră extrem de îngrijorătoare semnalele publice privind încercări ale Federaţiei Ruse de a interveni ilegitim pentru a răsturna ordinea democratică şi constituţională a Republicii Moldova, un stat suveran, care şi-a ales prin vot liber direcţia politică. Locul Republicii Moldova este în marea familie a Uniunii Europene – mai spune preşedintele României şi precizează că acest drum este unul ireversibil şi trebuie urmat cu consecvenţă, curaj şi ambiţie.