România, „echilibrată și solidară cu refugiații”
Publicat de Cosmin Meca, 3 octombrie 2015, 14:24
Dialogul dintre guvern şi societatea civilă pe tema imigranţilor va continua lunar în Coaliţia naţională pentru integrarea refugiaţilor, care are ca obiectiv perfecţionarea cadrului instituţional şi legislativ în domeniu.
Decizia a fost luată, ieri, la o întâlnire a premierului Victor Ponta cu reprezentanţi ai societăţii civile consacrată gestionării la nivel naţional a fluxului de refugiaţi cu care se confruntă Europa. Şeful guvernului susţine că România are, acum, oportunitatea de a crea un sistem funcţional de integrare a refugiaţilor, atât pe termen scurt, cât şi pentru viitor.
La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat reprezentanţi ai mai multor organizaţii neguvernamentale între care: Pro Democraţia, Salvaţi Copiii, Asociaţia Sirienilor din România, UNICEF şi Asociaţia oamenilor de afaceri turci din România.