România își complică singură existența în absorbția fondurilor europene
Publicat de Puiu Vulea, 19 decembrie 2017, 11:00
Peste patru miliarde de euro, din fonduri europene, au intrat anul acesta în economia naţională, iar în 2018, guvernul vrea ca nivelul de absorţie să depăşească şase miliarde. Însă pentru aceasta, reducerea birocraţiei este esenţială, a avertizat ieri, la Bucureşti, comisarul european, Corina Creţu. A spus că România îşi complică singură existenţa, dar a remarcat şi progresele făcute în ultima perioadă.
Petruţa Obrejan, Radio România:
Declaraţiile au fost făcute la o ceremonie de semnare a unor contracte de finanţare cu fonduri europene în valoare de aproape 300 de milioane de euro.