Romania la Targul International de Carte de la Sofia
Publicat de Cosmin Meca, 7 decembrie 2015, 12:56
Între 8 şi 13 decembrie 2015, se desfăşoară cea de-a 43-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Sofia, eveniment la care România participă pentru a doua oară, după ce anul trecut ţara noastră a avut statutul de invitată de onoare. Ministerul Culturii din România este organizatorul standului naţional şi al programului de evenimente.
Scriitorii invitaţi de Ministerul Culturii la această ediţie a târgului de la Sofia sunt Petre Barbu, Cezar-Paul Bădescu şi Stelian Tănase. La standul României vor avea loc dezbateri şi lansări de carte, pornind de la volumele Tinereţile lui Daniel Abagiu şi Luminiţa, mon amour de Cezar-Paul Bădescu (ediţie bulgară: Editura Paradox, traducere de Vanina Dimitrova Bojikova), Teatru de Petre Barbu (ediţie bulgară: Editura Panorama+, traducere de Ivan Radev) şi Rakovski. Dosar secret de Stelian Tănase, coord., (ediţie bulgară: Ed. Gutenberg, traducere de Ivan Radev), precum şi de la cele mai noi apariţii editoriale româneşti semnate de autorii invitaţi.
Moderarea şi translaţia vor fi asigurate de Lora Nenkovska şi Vanina Bojikova, traducătoare a numeroase volume de literatură română contemporană în limba bulgară şi energice promotoare ale culturii româneşti în Bulgaria.
Programul complet al evenimentelor românești de la Târgul Internaţional de Carte de la Sofia, ediţia 2015, este următorul:
Vineri, 11 decembrie
ora 17.00 , standul României
Literatura şi promovarea literaturii . Discuţie cu Cezar-Paul Bădescu pornind de la romanele Tinereţile lui Daniel Abagiu şi Luminiţa, mon amour .
Moderator: Lora Nenkovska. Translaţie: Vanina Bojikova
ora 18.00 , standul României
Scrisul e numai unul . Discuţie cu jurnalistul, scriitorul şi dramaturgul Petre Barbu.
Moderator: Lora Nenkovska. Translaţie: Vanina Bojikova.
Sâmbătă, 12 decembrie
ora 12.00 , standul României
Istorie şi ficţiune . Discuţie cu scriitorul, istoricul şi jurnalistul Stelian Tănase pornind de la volumul Rakovski. Dosar secret şi de la romanele sale.
Moderator: Lora Nenkovska. Translaţie: Vanina Bojikova.
ora 16.00, standul României
Perspective asupra literaturii contemporane. Întâlnire cu scriitorii invitaţi: Cezar-Paul Bădescu, Petre Barbu şi Stelian Tănase
Moderator: Lora Nenkovska. Translaţie: Vanina Bojikova.