România se situează printre statele europene cu un nivel redus al somajului
Publicat de Cosmin Meca, 6 noiembrie 2022, 11:00
România se situează printre statele europene cu un nivel redus al somajului, de doar 5,2 la sută. Potrivit Oficiului European pentru Statistică, rata şomajului în spaţiul comunitar a fost de 6 la sută în septembrie, procent similar cu luna precedentă, dar în scădere faţă de anul trecut.
Eurostat estimează că aproape 13 milioane de persoane din Uniunea Europeană erau în șomaj în luna septembrie. În România, numărul șomerilor a ajuns la aproape 433.000 de persoane, dar este mai mic decât cel din septembrie anul trecut.
Între statele membre ale Uniunii Europene, cele mai mici rate ale șomajului în luna septembrie se înregistrau în Cehia, Polonia, Malta și Germania- sub 3 %. La polul opus, cea mai mare rată a șomajului a fost înregistrată în Spania și Grecia, cu un procent de peste 11 % din populație.