România, sub două coduri galbene
Publicat de Lica Simona, 20 august 2022, 12:11
Din punct de vedere meteorologic, două coduri galbene vizează România, în aceste zile. Codul galben de căldură este valabil până diseară, la ora 21.00, și afectează vestul şi sudul ţării, dar se va extinde şi în vestul Transilvaniei, Maramureş, sudul Moldovei şi zona continentală a Dobrogei. Disconfortul termic va fi ridicat, iar temperaturile maxime se vor încadra între 33 şi 37 de grade.
Cel de-al doilea cod galben, de instabilitate meteorologică, intră în vigoare, astăzi, la prânz, şi va fi valabil până luni dimineaţă. Sunt semnalate şi ploi însemnate în Banat, Oltenia, şi zonele montane, la început, apoi se va extinde în toată jumătatea de vest a ţării. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, pe alocuri, vijelii și grindină.