Românii ignoră pericolul și se înghesuie pe litoral
Publicat de Lica Simona, 28 iunie 2020, 09:20
Este foarte aglomerat pe litoral, cu plaje pline, aşa cum le vedeam înainte de pandemie. Soarele strălucitor şi apa, care s-a încălzit, brusc, până la 25 de grade, a adus zeci de mii de turişti la Marea Neagră. În cea mai mare parte, aceștia par să fi uitat de regulile de distanţare şi protecţie sanitară. Oamenii au ingnorat până şi avertismentele salvamarilor, iar marea agitată a făcut, deja, victime.
Sorin Cealera, Radio România:
Hotelierii speră că turiştii vor sosi în număr mare, în continuare, mai ales că meteorologii anunţă că luna viitoare va veni cu temperaturi caniculare. Însă, aglomeraţia de pe litoral îi îngrijorează pe medici, în condiţiile în care multe spitale din prima linie, chiar şi cele suport, anunţă că nu mai au locuri pentru noi pacienţi Covid-19.