Românii nu au înca suficiente informaţii despre existenţa soluţiilor alternative de rezolvare a litigiilor
Publicat de Cosmin Meca, 24 februarie 2017, 19:49
Numărul consumatorilor care apelează la soluţii de mediere a litigiilor de tip financiar este în creştere, spun participantii la o conferinţă de specialitate organizată astăzi la Palatul Parlamentului. La un an şi jumatate de la adoptarea actului normativ privind soluţionarea alternativă a litigiilor, datele oficiale arată că au fost înregistrate 72 de cereri de conciliere, dintre care 27 au fost deja solutionate.
Cele mai multe solicitări sunt domeniul asigurare-reasigurare, cu accent pe RCA, unde nu ar exista suficientă transparenţă în privinţa calculelor făcute pentru despăgubiri, a explicat Claudiu Stanescu, membru în conducerea Entităţii de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Financiar Nonbancar. Participanţii la această dezbatere au semnalat că românii nu au înca suficiente informaţii despre existenţa soluţiilor alternative de rezolvare a litigiilor. În plus comercianţii acceptă greu ideea de a fi obligaţi să aplice deciziile luate de conciliatori.