Românii sunt aşteptaţi mâine la vot
Publicat de Cosmin Meca, 4 iunie 2016, 16:35 / actualizat: 5 iunie 2016, 9:19
Peste 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi mâine la urne pentru a-şi alege primarii, consilierii locali și consilierii județeni.
Astăzi este zi de reflecţie înaintea scrutinului, marcat anul acesta de o serie de premiere, între care faptul că preşedintele consiliului judeţean nu mai este ales direct de cetăţeni, iar alegerile sunt monitorizate printr-un sistem video.
Cetăţenii români care au împlinit vârsta de 18 ani pot vota în baza unui act de identitate valabil numai la secţia de votare la care îşi au arondată adresa de domiciliu sau de reşedinţă. Votarea va începe la ora 7:00 şi se va încheia la ora 21:00. Persoanele care se află în secţia de votare la momentul închiderii urnelor vor putea să-şi exprime opţiunea electorală. La ce trebuie să fie atent un alegător pentru ca votul său să fie valabil, aflăm de la preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Ana Maria Pătru:
Pentru a afla la ce secţie de votare sunteţi arondaţi şi adresa acesteia, puteţi accesa pagina de internet registrulelectoral.ro.
Sursa: RRA