Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Rosia Montana a fost declarata sit istoric de importanta nationala

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 13 ianuarie 2016, 08:49

Decizia a fost inclusă în ordinul emis de ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, la data de 30 decembrie 2015

La data de 30 decembrie 2015, ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a semnat ordinul de ministru de publicare a Listei Monumentelor Istorice pentru anul 2015. În cadrul acesteia se menţionează faptul că întreaga localitate Roşia Montană (jud. Alba), pe o rază de 2 kilometri, a fost clasată ca sit în categoria A.

Actul normativ emis la sfârşitul anului trecut instituie, practic, regimul de protecţie implementat în momentul apariţiei legii 422/2001, care, ulterior, a fost modificat. Prin urmare, se revine la asigurarea protecţiei unui sit de importanţă naţională, ce a suscitat, în ultima perioadă, intense dezbateri referitoare la activitatea minieră din zonă.

Vlad Alexandrescu declara că situl de la Roşia Montană a fost inclus pe lista sa de priorităţi. Astfel, societatea civilă speră ca zona se va bucura de o atenţie sporită, care se va concretiza, în final, prin includerea zonei pe Lista Tentativă a României pentru Patrimoniul Universal UNESCO. Acest proces a fost deja iniţiat, în urmă cu 6 ani, însă nu a avut sorţi de izbândă.

Localitatea Roşia Montană a fost atestată documentar în anul 131 d.Hr., cu numele Alburnus Maior. Aşezarea a fost întemeiată de reprezentanţi ai administraţiei imperiale romane, cu scopul de a exploata zăcămintele de aur şi argint din zonă, devenind în timp centrul principal de extracţie a metalelor preţioase de la nordul Dunării de Jos. Apogeul activităţii miniere la Roşia Montană a fost atins, însă, în perioada austro-ungară, la sfârşitul secolui la XIX-lea.

Etichete:
Motivul real pentru care orice pisică are o obsesie pentru bradul de Crăciun. Ce crede că este, de fapt
Fapt divers miercuri, 25 decembrie 2024, 15:07

Motivul real pentru care orice pisică are o obsesie pentru bradul de Crăciun. Ce crede că este, de fapt

Motivul real pentru care orice pisică are o obsesie pentru bradul de...

Motivul real pentru care orice pisică are o obsesie pentru bradul de Crăciun. Ce crede că este, de fapt
Cozonac pufos cu nucă. Secretul cu care nu dai greș niciodată:”rezultatul final merită fiecare efort”
Fapt divers duminică, 22 decembrie 2024, 13:52

Cozonac pufos cu nucă. Secretul cu care nu dai greș niciodată:”rezultatul final merită fiecare efort”

Cozonac pufos cu nucă. Secretul cu care nu dai greș niciodată:”rezultatul final merită fiecare...

Cozonac pufos cu nucă. Secretul cu care nu dai greș niciodată:”rezultatul final merită fiecare efort”
De ce a dispărut Agatha Christie timp de 11 zile?
Fapt divers joi, 19 decembrie 2024, 11:16

De ce a dispărut Agatha Christie timp de 11 zile?

De ce a dispărut Agatha Christie timp de 11...

De ce a dispărut Agatha Christie timp de 11 zile?
Totul despre Crăciuniță sau Steaua Crăciunului. Cum să o păstrezi înflorită tot anul
Fapt divers marți, 17 decembrie 2024, 09:00

Totul despre Crăciuniță sau Steaua Crăciunului. Cum să o păstrezi înflorită tot anul

Cum să o păstrezi înflorită tot...

Totul despre Crăciuniță sau Steaua Crăciunului. Cum să o păstrezi înflorită tot anul
Fapt divers sâmbătă, 14 decembrie 2024, 10:47

ISU Gorj -recomandări de sărbători

Recomandări ISU...

ISU Gorj -recomandări de sărbători
Fapt divers vineri, 13 decembrie 2024, 10:53

Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce a găsit o misiune NASA pe planeta pitică Ceres?

Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce a găsit o misiune NASA pe planeta pitică...

Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce a găsit o misiune NASA pe planeta pitică Ceres?
Fapt divers miercuri, 11 decembrie 2024, 08:43

Ce au căutat românii pe Google în 2024. Topul celor mai populare subiecte din țara noastră

Ce au căutat românii pe Google în 2024. Topul celor mai populare subiecte din țara...

Ce au căutat românii pe Google în 2024. Topul celor mai populare subiecte din țara noastră
Fapt divers luni, 2 decembrie 2024, 10:27

Cele două vârste la care oamenii trec printr-o „explozie de îmbătrânire”

Cele două vârste la care oamenii trec printr-o „explozie de...

Cele două vârste la care oamenii trec printr-o „explozie de îmbătrânire”