Roxen și Șapte colaborează din nou pentru ,,Dacă mă cauți”
Publicat de Barbu Cristian, 1 aprilie 2023, 16:23
După lansarea piesei ,,Fato”, Roxen și Șapte au decis să se armonizeze din nou într-o piesă cu un ritm halucinant și antrenant. ,,Dacă mă cauți” este o piesă de dor profund, de recunoaștere a durerii prin care sunt nevoiți să treacă doi îndrăgostiți, care au avut cândva o relație armonioasă.
Piesa a fost realizată de Roxen și Șapte (Pădină Mihai Tudor), alături de Basalic Alex-Ionuț și Paul Iorga, care s-au ocupat și de producție.
,,<<Daca mă cauți>> e o piesă foarte specială pentru mine și chiar dacă pare că e o piesă de dragoste, pentru un motiv anume, când ascult partea mea, mă gândesc la Dumnezeu și la toți oamenii care s-au pierdut în haosul vieții… faptul că pot să duc piesa asta mai sus de mine mă face să o simt diferit. Piesa s-a născut într-o sesiune cu Basa și Șapte, iar după a intervenit Paul Iorga cu magia lui și sunt foarte recunoscătoare pentru oamenii din jurul meu și pentru toți cei care au ajutat ca acest proiect să prindă viață.” ne spune Roxen.
,,<<Dacă mă cauți>> s-a scris de la sine, instrumentalul ne-a inspirat foarte mult, dar și faptul că am ajuns repede de comun acord la tema și versurile piesei, am simțit amândoi să scriem despre același lucru. Sper să vă regăsiți și voi în piesă.” ne spune Șapte.
Roxen e un artist complex, cu un sound visător, bogat și o voce profundă. Piesele și versurile sale creează un univers unic, unde totul e posibil. Cu o audiență internațională în continuă creștere, Roxen a reușit să ajungă cu piesele sale pe locul 1 în Polonia și CIS. Artista a dezvoltat și pe plan național o comunitate strânsă de fani, care au adus-o de 3 ori pe locul 1 în topurile din România. Pentru artistă, fiecare experiență muzicală e o nouă călătorie prin alte dimensiuni, vibe-ul său muzical făcându-și efectul ca o vrajă, care fascinează și conturează o nouă lume.
Șapte este reflexia artistică a lui Mihai Tudor, care își adună propriile filme din minte și proiectează în muzică fix ceea ce gândește. Artistul s-a îndrăgostit de hip-hop în liceu, iar până la vârsta de 27 de ani și-a lansat propriul album, “X-Folder”, și a avut colaborări cu nume importante din sfera muzicii urbane, cum ar fi Killa Fonic, Ian, Azteca, Nane, Keed sau Oscar. Printre cele mai cunoscute de către publicul live este BOB, colaborarea cu Azteca, care la acest moment are aprope 3 milioane de streams pe platforma Spotify.