Rușii consideră că negocierile sunt tergiversate
Publicat de Liviu Goga, 22 martie 2022, 14:27
Kremlinul consideră că negocierile în desfăşurare cu Kievul nu sunt suficient de „substanţiale”, după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat pregătit să accepte un compromis în privinţa teritoriilor disputate, Donbas şi Crimeea. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Putin a declarat azi că partea rusă şi-ar fi dorit un proces de negocieri mai energic şi mai consistent. Liderul de la Kiev a nuanţat că orice compromis teritorial trebuie ratificat de ucraineni prin referendum şi însoţit de garanţii de securitate, în condiţiile în care ţara sa nu va fi primită în NATO, pentru că aliaţilor le e frică de Rusia.