S-a decis unde va fi Orăşelul Copiilor.
Publicat de Cosmin Meca, 16 octombrie 2016, 08:00
Primăria Piteşti anunţă că Orăşelul Copiilor va fi amenajat şi în acest an în zona Stadionului „Nicolae Dobrin” din Trivale, ca şi anul trecut.
Orăşelul va fi deschis în perioada 23 decembrie 2016 – 8 ianuarie 2017.
Primăria informează că în 2017 va fi căutată o altă zonă de organizare a Orăşelului Copiilor, „mai adecvată”. Cel mai probabil, Orăşelul va funcţiona în zona Bowling, aproape de Parcul Ştrand.
Pe de altă parte, Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului va începe chiar în luna în curs pregătirea municipiului pentru sărbătorile de iarnă. În curând va începe instalarea luminilor ornamentale de sărbători în toate cartierele oraşului.