S-a deschis circulația pe Tranfăgărășan
Publicat de Puiu Vulea, 29 iunie 2019, 10:17
Circulaţia rutieră pe tronsonul de altitudine al Transfăgărăşanui s-a redeschis în această dimineață, pentru toate categoriile de autovehicule de transport persoane. Compania naţională de drumuri face apel la conducătorii auto să circule prudent, mai ales că instabilitatea atmosferică poate duce la apariţia de fenomene meteorologice spontane care afectează vizibilitatea. De asemenea, pentru că în ultima perioadă a fost semnalată prezenţa urşilor în apropierea părţii carosabile, turiştii sunt sfătuiţi să nu se apropie de animale, să nu le hrănească şi să informeze imediat autorităţile de prezenţa acestora. Segmentului Piscu Negru –Bâlea Lac – Bâlea Cascadă este deschis doar patru luni pe an.