S-a stabilit orasul care va gazdui meciul Romaniei din Fed Cup
Publicat de Cosmin Meca, 22 septembrie 2015, 16:30
Federaţia Română de Tenis va organiza întâlnirea de Fed Cup cu Cehia, din primul tur al Grupei Mondiale II, în zilele de 6 și 7 februarie 2016, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.
”Cel mai mare eveniment sportiv organizat de România anul viitor, întâlnirea de Fed Cup România – Cehia, nu poate fi desfăşurat decât în cea mai mare şi mai modernă sală pe care o are ţara noastră, Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. În acest fel, ne ţinem şi promisiunea de a ajunge în cât mai multe oraşe din România cu cele două echipe tricolore, Fed Cup şi Cupa Davis, după Braşov, Sibiu, Galaţi şi Constanţa”, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac.
Echipa de Fed Cup a României s-a calificat după 22 de ani în Grupa Mondială (II), în urma victoriei obţinute în Canada, în această primăvară, cu scorul general de 3-2.
Cehia, care are trei jucătoare în top 15 (Petra Kvitova – 4, Lucie Safarova – 4, Karolina Pliskova – 11) va juca pe 14 și 15 noiembrie finala Fed Cup, contra Rusiei, la Praga.