S-a stins din viață maestrul Modest Cichirdan
Publicat de Lica Simona, 18 iulie 2020, 17:25 / actualizat: 29 ianuarie 2021, 21:22
Filarmonica ”Oltenia” Craiova anunță că dirijorul Modest Cichirdan a încetat, astăzi, din viață. Trupul marelui muzician va fi depus în foaierul Filarmonicii “Oltenia” Craiova, duminică, 19 iulie, ora 18.00.
Născut la 13 aprilie 1941, în Lipcani, judeţul Hotin, Modest Cichirdan şi-a început studiile muzicale în oraşul Rm. Vâlcea. În perioada 1961-1966, a urmat cursurile Conservatorului de Muzică “Ciprian Porumbescu” din Bucureşti. A debutat, ca dirijor, în anul absolvirii studiilor universitare, la pupitrul Filarmonicii din Arad.
A activat, pentru scurt timp, ca instrumentist în orchestra Filarmonicii “Banatul” din Timişoara, dirijând, în paralel, și orchestra de cameră. Începând cu anul 1972, s-a stabilit în Botoşani, îndeplinind calitatea de dirijor şi, apoi, de director al filarmonicii din localitate.
În 1986, a acceptat transferul la Filarmonica “Oltenia”, într-un moment de incertitudine managerială a instituţiei. A ocupat postul de dirijor (1986-2003) şi director (1986-1990) al Filarmonicii, propunând un program de relansare artistică a colectivului în plan local, regional, naţional şi internaţional. A invitat, la Craiova, reputaţi dirijori şi solişti din ţară şi străinătate, a dirijat concerte de anvergură la Sala Polivalentă din Craiova. Maestrul Modest Cichirdan a stabilit stagiuni permanente în oraşele reşedinţă de judeţ din Oltenia, conferind noi dimensiuni unor manifestări tradiţionale (Festivalul “Craiova Muzicală”, “Săptămâna Muzicii de Cameră”). A fost inițiatorul Concursului de Interpretare Muzicală “Dinu Lipatti”, iar, în perioada 1991-1994, a fost director al Teatrului Liric “Elena Teodorini” Craiova.