S-au pus în vânzare biletele la meciul cu Polonia
Publicat de Cosmin Meca, 16 octombrie 2016, 10:30 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 12:22
Suporterii naţionalei României îşi pot cumpăra începând de astăzi bilete pentru meciul cu Polonia, din preliminariile Mondialului din 2018.
Tichetele pentru partida programată pe Arena Naţională din Bucureşti, pe 11 noiembrie, vor costa între 30 de lei, la peluze şi 150 de lei, la tribuna a II-a. Nu s-au anunţat încă preţurile biletelor pentru tribuna I şi sectoarele VIP.
Meciul România – Polonia va avea loc pe 11 noiembrie, de la ora 21:45, iar FRF se aşteaptă la o partidă disputată cu casa închisă pe cel mai mare stadion din ţară.
Tricolorii se află pe locul 3 în grupa E a preliminariilor, cu cinci puncte, două mai puţin decât Muntenegru şi Polonia şi două în plus faţă de Danemarca.