Salarii mai mari la CFR si MAI
Publicat de Cosmin Meca, 24 martie 2017, 10:28
Angajaţii de la CFR au obţinut promisiunea unor salarii mai mari, după greva spontană de miercuri şi după două runde de negocieri cu administraţia. Iar conducerea companiei a obţinut promisiunea că pană la semnarea noului contract colectiv de muncă trenurile nu vor mai fi oprite. Ciprian Sasu are detalii
Şi angajaţii din Ministerul de Interne care au salarii la nivelul celui minim pe economie, de 1.450 de lei, ar urma să primească mai mulţi bani începând cu 1 iulie. Promisiunea fost făcută ieri la discuţiile purtate de sindicatele poliţiştilor cu ministrul Muncii. Veniturile lor vor fi majorate odată cu intrarea în vigoare a noii legi a salarizarii unitare. Sunt 86.000 de angajaţi vor avea salariile mărite , a explicat liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Dumitru Coarnă.
Liderul de sindicat a adăugat că deocamdată calendarul protestelor agenţilor de poliţie va fi menţinut.