Salonul Național de Artă Fotografică „Etnografica“
Publicat de Puiu Vulea, 27 martie 2018, 22:03
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Olt organizează miercuri, 28 martie 2018, la ora 12:00, în foaierul Centrului Cultural „Eugen Ionescu“, vernisajul celei de-a VII-a ediții a Salonului Național de Artă Fotografică „Etnografica”, desfășurat sub Patronajul Asociaţiei Internaționale de Artă Fotografică „Euro Foto Art“ Oradea.
Pentru prima dată sunt prezentate doar fotografii cu caracter etnografic realizate exclusiv în județul Olt de artiști fotografi din țară, invitați să participe la cele trei tabere de creație fotografică desfășurate în anii 2014, 2015 și 2017.
Și această expoziție a Salonului Național de Artă Fotografică „Etnografica“ este una itinerantă, așa că, în următoarele luni va poposi la Râmnicu Vâlcea (26 aprilie 2018), la Baia Mare (24 mai 2018) precum și la Târgoviște și Craiova, la date ce urmează a fi stabilite ulterior.
La Slatina expoziția va sta la dispoziția publicului în foaierul Centrului Cultural „Eugen Ionescu“ până pe data de 20 aprilie 2018.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.