Salubritatea concesionata
Publicat de Cosmin Meca, 17 iulie 2015, 10:16
O firmă privată ar putea asigura serviciile de salubritate din Baia de Fier şi localităţile componente. Primăria intenţionează să concesioneze pe trei ani serviciul public de salubritate de pe raza comunei. Valoarea contractului este de 450.000 de lei, iar serviciile vor fi prestate pentru o perioadă de 36 de luni. Societatea care va obţine contractul de la Primăria Baia de Fier va avea obligaţia să precolecteze, colecteze şi să transporte deşeurile de pe raza comunei, inclusiv deşeurile toxice, cu excepţia celor cu regim special. Serviciul de Salubritate al primăriei colectează gunoiul inclusiv de la pensiunile turistice din zona montană Rânca.