Sancționați de polițiștii de la Rutieră
Publicat de Cosmin Meca, 5 februarie 2019, 18:30
Sute de șoferi din județul Olt și nu numai au fost sancționați de polițiștii de la Rutieră, după ce au fost prinși pe picior greșit în trafic. De la viteză, la nepurtarea centurii de siguranță și folosirea telefonului mobil, acestea sunt cele mai frecvente cauze pentru care polițiștii rutieri din Olt au aplicat sancțiuni pe parcursul săptămânii trecute șoferilor care au tranzitat județul.
În urma activităților desfășurate în perioada 31 ianuarie-4 februarie, polițiștii rutieri din Olt au aplicat 805 sancțiuni contravenționale, dintre care 206 pentru încălcarea regimului legal de viteză, 173 pentru nepurtarea centurii de siguranță de către conducătorii auto, 16 pentru folosirea telefonului mobil în timpul conducerii și 18 pentru nerespectarea regulilor de depășire. Totodată, 13 pietoni și 38 de bicicliști au fost sancționați pentru indisciplina manifestată pe drumurile publice. Polițiștii au reținut 48 de permise de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice, și au retras 15 certificate de înmatriculare, valoarea totală a sancțiunilor aplicate fiind de aproape 110.000 lei.