Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Săptămâna Luminată

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 10 aprilie 2018, 08:30

Dacă săptămâna dinaintea Paştelui este cea a Patimilor sau Săptămâna Mare, săptămâna care urmează după Învierea Domnului Iisus Hristos este cunoscută în popor ca Săptămâna Luminată.  Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare care se termină după cincizeci de zile de la Paști, la Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile).

În popor există credinţa că, odată cu Învierea Domnului Iisus Hristos, se deschid porţile raiului pentru sufletele păcătoşilor reţinute în iad, de la Adam şi până la cea de-a doua venire a Mântuitorului. Uşile raiului rămân deschise până în Duminica Tomii.

Săptămâna Luminată stă sub semnul luminii şi prima slujbă din această săptămâna începe prin cuvintele „Veniţi de luaţi lumină”. Hristos iese din mormânt învăluit în lumina cea sfântă a dumnezeirii Sale. Din noaptea Învierii şi până la Înălţarea Domnului la cer, în Biserică se cântă „Luminează-te, luminează-te noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a răsărit”, prin noul Ierusalim făcându-se referire la Ierusalimul cel veşnic, escatologic.

În Săptămâna Luminată, zilele de miercuri și vineri sunt zile cu „harți”. Conform Tipicului Sfântului Sava, miercurea și vinerea, în perioada cuprinsă între Învierea Domnului și Duminica Tuturor Sfinților (prima dupa Rusalii), este „dezlegare la pește”. De asemenea, de la Învierea Domnului și până la Rusalii, nu se fac metanii, ci doar închinăciuni.

Începând din Duminica Sfintelor Paști și până la Înălţarea Domnului, la Liturghie se cântă Axionul Paștilor, „Îngerul a strigat”, iar credincioșii se salută cu cuvintele „Hristos a Înviat!” și răspund „„Adevărat a Înviat!”

În Săptămâna Luminată nu se citește Psaltirea și nu se fac parastase pentru cei trecuți la cele veșnice, slujbele fiind reluate după Duminica Tomii.

Slujbele de înmormântare din Săptămâna Luminată, sunt oficiate după o rânduială specială. Slujba înmormântării este înlocuită de slujba Învierii. Așadar și cântările acestei slujbe vorbesc de biruința Vieții asupra morții.

Lunea din Săptămâna Luminată poartă numele de Lunea Albă. Fiind prima zi după Duminica Paștelui, este considerată ziua în care se deschid porţile Raiului şi ale iertării, astfel că orice persoană care moare în această zi nu mai trece prin Judecata de Apoi. Tradiţia spune că trebuie să stropeşti casa cu agheazma şi să dai de băut la rude.

Marțea din Săptămâna Luminată poartă numele de Marțea Albă și este impusă drept zi nelucrătoare. Nu se spală, nu se calcă, nu se face curat. Femeile din multe zone rurale dau de pomană în această zi pască rămasă de la Paște și vin roșu.

Miercurea din Săptămâna Luminată poartă numele de Sfânta Mercurie. Bărbații se duc să muncească la câmp, însă femeile nu au voie să muncească, deoarece, potrivit tradiției, a munci de „nunta șoarecilor” echivalează cu a aduce rozătoarele în casă și a te lipsi restul anului de bucate pe masă.

Joia din Săptămâna Luminată poartă numele de Joia Verde, o zi în care se cinstesc holdele, grădinile și grânele. Cine muncește în această zi aduce asupra casei nenorocul, secetă și dăunătorii în livezi. „Joia Rea”, cum mai este denumită aceasta zi, cere un ritual al morților. 44 de găleți cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete, iar apa astfel sfințită se varsă apoi în fântâna din curte.

Vinerea din Săptămâna Luminată poartă numele de Vinerea Scumpă sau Fântăniţa. Este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Vinerea Scumpă este în contrast direct cu Vinerea Neagră sau Vinerea Mare, de dinaintea Paştelui. Legendele spun ca Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar în Vinerea Scumpă, căci acea apă era dătătoare de viaţă.

 

Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment
Evenimente vineri, 28 iunie 2024, 15:51

Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment

...

Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment
IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO
Evenimente vineri, 28 iunie 2024, 15:39

IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO

Craiova se pregatește intens pentru cea de-a 3-a ediție a festivalului Intencity, care va începe, în aceasta seară, la Craiova, și care promite...

IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO
Radio România Oltenia
Evenimente miercuri, 5 iunie 2024, 11:02

6 iunie 2024: Radio România Oltenia – Craiova împlinește 70 de ani de existență

...

6 iunie 2024: Radio România Oltenia – Craiova împlinește 70 de ani de existență
Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”
Evenimente sâmbătă, 25 mai 2024, 09:54

Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”

...

Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”
Evenimente marți, 21 mai 2024, 14:41

Festivalul Internațional Shakespeare: Fiecare zi, o nouă surpriză!

...

Festivalul Internațional Shakespeare: Fiecare zi, o nouă surpriză!
Evenimente vineri, 12 aprilie 2024, 13:29

Premieră la Național: ”Două povești de amor”, în regia lui Mircea Cornișteanu

...

Premieră la Național: ”Două povești de amor”, în regia lui Mircea Cornișteanu
Evenimente joi, 11 aprilie 2024, 13:59

Shakespeare Dimensions, o experiență unică, în România – în premieră, la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova

...

Shakespeare Dimensions, o experiență unică, în România – în premieră, la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova
Evenimente duminică, 7 aprilie 2024, 20:21

Băilești: A fost inaugurată Casa Memorială ”Amza Pellea” (galerie foto)

...

Băilești: A fost inaugurată Casa Memorială ”Amza Pellea” (galerie foto)