Săptămâna Purcărete la Craiova
Publicat de Cosmin Meca, 7 octombrie 2024, 10:08
Teatrul Național ”Marin Sorescu” din Craiova îl celebrează săptămâna aceasta pe regizorul Silviu Purcărete. Sub genericul ”50 de ani de excelență în teatru”, naționalul din Craiova îl aduce în fața publicului pe omul și creatorul Silviu Purcărete într-o serie de întâlniri cu artiști, manageri sau producători și spectatori.
De astăzi sunt programate reprezentații ale unor piese puse în scenă la mai multe teatre din țară. Prima dintre ele este ”Prințesa Deocheată” a Teatrului Radu Stanca din Sibiu. Reprezentația va avea loc de la ora 19.00, în Sala Amza Pellea.
Pe toată perioada evenimentului în foaierul teatrului publicul va putea vizita o expoziție de fotografie și una de carte care îl au în prim-plan Silviu Purcărete, dar și o instalație audio-vizuală cu fragmente din spectacole, interviuri sau jurnale de repetiții.