Sărbătoarea Căpşunelor la Polovragi
Publicat de Cosmin Meca, 4 iunie 2014, 13:06
Primăria comunei Polovragi, judeţul Gorj, organizează duminică, 8 iunie, Sărbătoarea Căpşunelor. Evenimentul este dedicat locuitorilor din această zonă care se ocupă de cultivarea acestor fructe. Organizatorii principali, Primăria Polovragi şi Camera Agricolă Gorj, au pregătit o expoziţie cu vânzare a renumitelor soiuri de căpşuni de Polovragi, o expoziţie cu vânzare de miere de albine, fructe de pădure şi produse derivate din căpşuni, dulceţuri, siropuri şi compoturi. Directorul Camerei Agricole Gorj, Alin Petrică, a mai anunţat că tot duminică, la Polovragi se va desfăşura concursul „Cea mai gustoasă căpşună de Polovragi”, dar şi competiţia culinară „Frumoasa tartă de căpşuni cu miere de albine.De asemenea, participan?ii se pot bucura ?i de un spectacol de muzică şi dansuri populare oferit de ansamblul folcloric „Cheile Olteţului”, iar de la sărbătoarea câmpenească nu vor lipsi micii, friptura, berea şi vinul local. Potrivit organizatorilor, la eveniment au fost invitaţi să participe şi opt primari din Republica Moldova, aflaţi în vizită la Horezu, în judeţul Vâlcea.