Sarcofag roman, vechi de 1700 de ani, folosit pe post de ghiveci
Publicat de Cosmin Meca, 11 martie 2017, 15:00
Un vas mare din marmură, folosit timp de 200 de ani pe post de ghiveci la Palatul Blenheim, s-a dovedit a fi un sarcofag roman vechi de peste 1700 de ani.
Sicriul a fost adus în Anglia de către al cincilea duce de Marlborough, undeva prin secolul al XIX-lea, şi folosit atunci pentru a depozita apă. Până nu demult, el a servit în curtea palatului ca ghiveci pentru flori. Câţiva experţi în antichităţi, fiind în vizită, au zărit obiectul în grădină şi imediat şi-au dat seama de valoarea sa: 300 000 de lire.
Lung de 2 metri şi cântărind 400 kg, sicriul îl reprezintă pe zeul Dionisus la o petrecere, în stare de ebrietate, care se sprijină pe un satir. În scenă sunt prezenţi Hercule şi Ariadna, dar şi doi lei. Valorosul obiect a fost mutat în interiorul palatului şi expus publicului vizitator. Cu toate că a fost expus unei clime precare, acesta se află într-o stare foarte bună.
sursa:historia.ro